Probleme cu primul transfer al iernii la FCSB! Becali a primit un răspuns clar: „Eu nu am de ce să mă înțeleg cu ei”

Redactor:
Dan Mirea
Probleme cu primul transfer al iernii la FCSB! Becali a primit un răspuns clar:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali deja și-a făcut calculele cu Iulian Cristea, dar oficialii lui Gaz Metan nu se gândesc să-i dea drumul fundașului în vârstă de 24 de ani, care ar urma să-i ia locul în echipă lui Mihai Bălașa. Prin vocea președintelui Ioan Mărginea, Gaz Metan a transmis că jucătorului îi va fi înaintată prelungirea contractului. 

Deși FCSB își făcea deja planurile cu Iulian Cristea, Gaz Metan nu se gândește să renunțe așa ușor la fotbalistul care de la 1 ianuarie va intra în ultimele șase luni de contract: „Noi nu am vrea să îi dăm drumul pentru că este un jucător de bază, crescut aici. Eu nu am de ce să mă înțeleg cu cei de la FCSB. Sper să mă înțeleg cu Cristea să își prelungească contractul. Suntem în termen, am avut unele discuții, sper să batem palma și Cristea să continue la noi pentru că avem mare nevoie de el. Noi avem obiectiv, e jucător de bază, nu ne putem lipsi de un jucător de bază”, a spus Ioan Mărginean la Digi Sport.

 

„Mizăm foarte mult și pe personalitatea lui și pe sufletul lui. În clipele grele când a fost accidentat noi suntem cei care l-au ajutat. Sperăm ca și el să fie cu sufletul aproape de noi, să ne realizăm obiectivul, să joace cel puțin până la vară la noi”, a mai adăugat oficialul clubului. 

Finanțatorul FCSB deja l-a „sacrificat” pe Mihai Bălașa: „De ce dau 100.000, ca să-l țin pe bancă? Ce să fac, să-l cresc pe Bălașa? Cine dă cu stângul în dreptul… Planic cu Cristea vor juca!”, a mai spus Becali.

Iulian Cristea e cotat la jumătate de milion de euro de site-ul transfermarkt.de. Crescut la Gaz Metan, fundașul central a avut o scurtă experiență la Metalurgistul Cugir, în 2014. În actualul sezon a adunat 16 meciuri oficiale pentru Gaz Metan, reușind să înscrie două goluri și să paseze decisiv în două rânduri. Cristea poate evolua atât în centrul apărării, cât și la mijlocul terenului.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea Bălan și Gina Pistol au COMIS-O!
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea Bălan și Gina Pistol au…
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici:…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la spital. Autospeciala nu ar fi…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cum a fost surprins celebrul milionar care a ajuns să ceară bani pe străzi pentru o pâine
Cum a fost surprins celebrul milionar care a ajuns să ceară bani pe străzi pentru o pâine
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
O NOUĂ TAXĂ pentru posesorii de mașini. În curând, va deveni OBLIGATORIE
O NOUĂ TAXĂ pentru posesorii de mașini. În curând, va deveni OBLIGATORIE
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×